Cu o experienţă de peste 40 de ani în domeniul sportului, una dintre principalele direcţii ale INCS Bucureşti este reprezentată de către cercetarea şi inovarea domeniului sportiv. Astfel, încă din perioada de început (pe vremea când actualul institut purta numele de Centru de Cercetare pentru Probleme de Sport), echipa de cercetători avea ca principal scop dezvoltarea de soluţii dedicate îmbunatăţirii performanţelor sportului românesc (luând naştere tehnologii precum simulatorul de condiţii şi fiind implementate proiecte de nivel naţional – un exemplu concludent fiind Proiectul Biomotric).

În prezent, pe baza expertizei acumulate de-a lungul timpului, activitatea de cercetare desfăşurată la nivelul institutului vizează următoarele domenii de interes:

·         sisteme integrate de simulare de condiţii şi biomonitorizare;

·         reactivitate biologică, biochimică, biomotrică, fiziologică şi psihologică a sportivilor la solicitările de antrenament şi în competiţii;

·         monitorizarea mişcării tridimensionale în antrenament sportiv şi recuperare;

·         monitorizarea persoanelor cu risc ridicat sau aflate în situaţii de risc extrem;

·         proceduri şi mijloace de recuperare neuro-motorie;

·         metode şi tehnologii inovative pentru antrenamentul aviatorilor, astronauţilor şi sportivilor de performanţă;

·         GRID pentru prelucrarea de imagini şi aplicaţii specifice;

·         urmărirea parametrilor cinematici şi dinamici în domeniile complexe;

·         studiul evoluţiei potenţialului biomotric al populaţiei tinere la scara naţională în ceea ce priveşte activitatea de educaţie fizică şi sport.

Tehnologie

Pentru asigurarea progresului în cadrul domeniului cercetării, la nivelul Institutului Naţional de Cercetare pentru Sport sunt utilizate tehnologii precum:

·         aparate şi dispozitive specializate pentru realizarea de măsurători în domeniul mişcărilor corporale;

·         mecanică pentru traductoare de forţă, viteză şi deplasare;

·         platforma de forţă şi echilibru;

·         simulatoare de condiţii;

·         dispozitive şi echipamente asistate de computer destinate antrenamentului controlului neuromuscular şi recuperării post-traumatice;

·         programe de achiziţie şi prelucrări complexe de date;

 

·         soluţii de înregistrare şi prelucrare video ale antrenamentelor şi concursurilor finalizate cu analize de mişcare.

Ultimele articole

Academia de vara Atlantykron 2013

Desfasurata in perioada 2 – 11 August 2013 si organizata de catre Centrul pentru Studii Complexe ...

Izvorani – Dovada existentei cercetarii romanesti in ...

            Plecata dimineata devreme de ...

PRO – US – ALL si evenimentul “Vara asta fac sportul ...

De-a lungul timpului Institutul National de Cercetare pentru Sport a fost implicat cu titulatura ...

The Jerusalem International Conference on ...

  Conferinta Internationala de la Ierusalim asupra neuroplasticitatii si modificicarilor cognitive ...

Stats counter, realtime web analytics, heatmap creator


 

 

 

COMPARTIMENTE

     BIOCHIMIE       

     BIOMOTRIE      

     FIZIOLOGIE      

 

      

      METODOLOGIE

      PSIHOLOGIE

      TEHNIC

 

Institutul National de Cercetare pentru Sport,

Tel: +40 311024912

Fax: +40 311024913

B-ul Basarabia, Nr. 41A,

Bucuresti, Romania 

Scroll to top